Caută
Close this search box.

PSD forțează amânarea votului. Șefii Parlamentului stabilesc calendarul învestirii Guvernului Orban.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, acolo unde PSD deține majoritate, stabilesc luni, începând cu ora 12.00, calendarul învestirii Guvernului Orban.

„Am solicitat să îmi permită prezența pentru a argumenta propunerea de calendar pe care am formulat-o. Este o propunere de calendar de bun simț. Este adevărat că PSD are majoritate, mai ales dacă reprezentantul Pro România va susține punctul de vedere al PSD și probabil vor încerca să impună un alt calendar. Noi ne vom susține cu argumente solicitarea formulată de mine ca și premier desemnat”, a declarant Ludovic Orban.

Calendarul propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, pentru învestirea Guvernului:

Luni, 28 octombrie – convocarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului

Marți, 29 octombrie – programarea audierilor miniștrilor desemnați în ședințele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru

Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10.00 – convocarea ședinței comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului. Ludovic Orban continuă, luni, negocierile în vederea susținerii învestirii Guvernului său în Parlament.

Liderul liberal a anunțat că va continua negocierile inclusive cu parlamentari ai Pro România, însă discuțiile directe cu Victor Ponta s-ar putea relua doar dacă „există deschidere și de partea cealalaltă”, așa cu a spus Orban. Pe de altă parte, PMP, USR și UDMR sunt partidele care și-au anunțat susținerea fermă a Guvernului Orban până în prezent.

ALDE va decide luni acest aspect, în timp ce Pro România și PSD au anunțat deja că nu vor vota Guvernul Orban. Potrivit unui anunț făcut duminică de către Viorica Dăncilă, parlamentarii din PSD nu vor participa la votul de învestire al Guvernului Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri