Caută
Close this search box.

PNL va vota împotriva moțiunii care îl vizează pe ministrul Cristian Ghinea

cristian ghinea

Președintele PNL Ludovic Orban afirmă că deputații partidului vor vota împotriva moțiunii inițiate de PSD care îl vizează pe ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Am discutat despre moțiunea inițiată de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea. Biroul Exectutiv a decis în unanimitate să dea mandat deputaților PNL să voteze împotriva moțiunii inițiate de PSD împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene”, a declarat luni Ludovic Orban.

Moțiunea simplă contra ministrului Cristian Ghinea va fi citită luni, iar votul se va da marți. Liderul liberal a mai anunțat că a cerut senatorilor și deputaților partidului să fie prezenți la dezbaterile parlamentare până în 30 iunie.

De asemenea, având în vedere că până la data de 30 iunie ne vom confrunta cu o moțiune de cenzură depusă de PSD, de asemenea, în cadrul procedurilor parlamentare vom avea voturi foarte importante, atât la Cameră, cât și la Senat, cât și la nivelul camerelor reunite, am luat decizia de a solicita prezența 100% a tuturor senatorilor și deputaților PNL la toate procedurile parlamentare importante până în data de 30 iunie. Nu știm încă exact când va fi depusă moțiunea de cenzură, dar, în ceea ce ne privește, PNL este mobilizat: va vota împotriva moțiunii de cenzură și va susține toate demersurile parlamentare care sunt inițiate de coaliție”, a mai spus luni Orban, citat de RFI.

Citește și: Jurnalistul activist civic Mălin Bot va fi dat în judecată 

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu va fi depusă cel mai târziu în 24 iunie, a anunțat, joi seara, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri